Premierul Suediei, Stefan Löfven, a fost internat de urgență joi la un spital din apropierea unui aeroport din Stockholm imediat după ce aeronava care îl aducea din Etiopia a aterizat.
Purtătorul de cuvânt al premierului, Anne Ekberg, a confirmat internarea lui Stefan Löfven în spital în cursul zilei de joi după ora 10.00.
Stefan Löfven și-a scurtat vizita din Etiopia, avionul aterizând cu câteva ore mai devreme pe alt aeroport din Stockholm decât fusese stabilit inițial.
Anne Ekberg a afirmat inițial că premierul a fost spitalizat pentru că prezenta o stare de greață acută, dar, la numai două ore de la această declarație, a anunțat că prim-ministrul a fost externat.
„I s-au făcut investigații și acum este în drum spre casă”, a precizat Ekberg. Ea a explicat că premierul Stefan Löfven nu s-a îmbolnăvit în timpul vizitei sale în Africa și că nu și-a scurtat programul ca urmare a îmbolnăvirii sale. Purtătorul de cuvânt a mai precizat că starea de sănătate a premierului a început să se îmbunătățească odată ce avionul guvernamental a aterizat în Stockholm.
Potrivit paginii de Facebook a Ambasadei suedeze în Addis Ababa, capitala Etipiei, premierul suedez Stefan Löfven a susținut un discurs la cea de-a treia Conferință Internațională pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare, organizată în Addis Abeba. La acest eveniment au fost invitați de onoare secretarul Națiunilor Unite, Generalul Ban Ki Moon, și prim-ministrul etiopian Hailemariam Desalegn.
Stefan Löfven a vorbit despre nevoia de combate finanțarea ilicită în Africa, despre faptul că femeile sunt „cheia creșterii durabile” și despre importanța de a urma etapele necesare unei economii ecologice.
Stefan Löfven, care va împlini 58 de ani săptămăna viitoare, ocupă funcția de premier al Suediei din 3 octombrie 2014.